Hipocisterna – istorie şi tradiţie

În cartea tradiţiilor de luptă, pompierii militari au înscris memorabile pagini de istorie. Pe timpul războiului din 1877-1878, ostaşii pompieri, constituiţi în baterii de artilerie teritorială sau în coloane de transport muniţii, au contribuit la succesul operaţiunilor militare pentru câştigarea independenţei României.

Primul moment de sacrificiu depus de către pompierii români îl reprezintă Revoluţia de la 1848.

În Ţara Românească, acţiunile revoluţionare au fost sprijinite şi de unităţile de pompieri, care s-au afirmat în zilele fierbinţi ale întregului an 1848. Prezenţa pompierilor în timpul revoluţiei este subliniată de Alexandru Pelimon, participant la revoluţie, care îşi exprimă admiraţia faţă de patriotismul, competenţa şi profesionalismul ofiţerilor şi subofiţerilor pompieri.

Atât în luptele revoluţionare cât şi în luptele cu flăcările pompierii au dat dovadă de perseverenţă, devotament şi sacrificiu. Incendiile care s-au produs de-a lungul anilor, au obligat autorităţile să ia măsuri ferme de prevenire şi să asigure pompierilor tehnica necesară pentru lupta cu flăcările.

O scurtă istorie arată că prima pompa manuală pentru stingerea incendiilor a fost realizată în 1725 de londonezul Richard Newsham. Astfel de pompe erau aduse la locul incendiului prin atelaje trase de cai. Mai multe persoane acţionau braţele pompei care putea furniza peste 10 litri de apă pe secundă, la o înălţime de câţiva zeci de metri.

Primul camion destinat luptei împotriva focului a fost realizat în 1829, dar a fost omologat abia în 1860. Era prevăzut cu motor cu abur și era tras de cai. Pompele cu motoare cu combustie internă au apărut în 1907 în Statele Unite, urmând ca prin 1925 motoarele cu abur să dispară complet din înzestrarea trupelor de pompieri.

Ca un argument de tradiţie, pompierii români de astăzi îşi cinstesc predecesorii prin restaurarea şi recondiţionarea hipocisternelor de intervenţie, care erau folosite la stingerea incendiilor înainte de dotarea cu autospeciale. Hipocisterna era trasă de doi cai, deservită de patru pompieri şi avea capacitatea de a transporta aproximativ 700/300 de litri de apă. Hipocisterna era construită pe o trăsură, pe care s-au montat o pompă şi un rezervor cu apă. Roţile atelajului sunt din lemn, cu o întăritură metalică la nivelul cercurilor. Ca şi caracteristici tehnice pentru hipocisterna de 700 de litri distingem:

Dimensiuni:

• Ampatament – 2140 mm;
• Lungime totală – 6700 mm;
• Lăţime – 1440 mm;
• Înălţime – 1900 mm;

Suspensia era realizată din foi de arc din oţel (în număr de 6 foii), roţile din faţă având un diametru de 700 mm, iar cele din spate de 800 mm. Frânarea vehiculului se realiza cu un mecanism  fixat lângă roţile din spate, acţionând o pârghie montată lângă locul celor doi servanţi din faţă.

Având tracţiunea animală, bazinul de apă era montat în partea din faţă pentru a uşura deplasarea. Suportul lateral din fier era destinat pentru transportul tuburilor de alimentare şi a furtunurilor.

Pompierii profesionişti foloseau aceste hipocisterne cu tracţiune animală prin 1920, în timp ce în anii următori acestea au intrat în dotarea formatiunilor de pompieri civili de la localităţi.

Despre „motoarele” care deplasau hipocisternele se pot spune multe. Când alarma suna, era nevoie de timp preţios pentru a debloca hambarul, a ajunge la cai şi a-i înhăma la hipocisternă. Nu orice cal  putea servi pentru deplasarea hipocisternei la incendii. Pompieri selecţionau atent caii. Cabalinele trebuiau să fie puternice, rapide, agile şi ascultătore. De asemenea, acestea trebuiau să rămână calme în timp ce flăcările şi jarul le înconjurau. Când un cal era declarat inapt pentru datorie, erau zile triste în unitatea de pompieri.

Astăzi hipocisternele sunt utilizate doar la evenimente festive, cum ar fi Ziua Pompierilor din România sărbătorită în fiecare an pe 13 septembrie.

Articol publicat in Revista „Salvatorii Nemteni”-nr.4/2013/ Autor: Slt. Matei Gheorghiţă