Managementul activităților de prevenire

 APLICAŢIE LA ECUAŢIA CAUZEI DE INCENDIU

1. TERMINOLOGIE

Atmosferă explozivă  – amestec de gaze, vapori sau pulberi/prafuri combustibile cu aer,  în condiţii atmosferice normale şi concentraţii cuprinse între limitele inferioară şi superioară de explozie, pentru care, la inflamare/autoinflamare, aprindere/autoaprindere, ardere  se propagă în tot amestecul.

Explozie  – reacţie bruscă de oxidare sau de descompunere, care produce o creştere de  temperatură, de presiune sau ambele simultan.

Incendiu  – ardere autoîntreţinută, care se desfăşoară  fără control în timp şi spaţiu care produce pierderi de vieţi omeneşti şi/sau pagube materiale şi care necesită o intervenţie organizată  în scopul întreruperii procesului de ardere.

Cauză a unui incendiu  – rezultat /consecinţă  a unui complex de fenomene fizico ­chimice, constituită  din patru subcategorii conceptuale principale; cuprinde fenomene şi  procese cauzatoare (iniţiatoare), sediile materiale de apariţie şi dezvoltare ale acestor  fenomene, agenţii materiali participanţi la iniţiere precum şi condiţiile de stare materială necesare să fie întrunite în timp şi spaţiu, pentru ca un astfel de eveniment, să se producă; stabilirea unei cauze de incendiu constă în identificarea: sursei probabile de aprindere, mijlocului probabil  de aprindere, primului material care a fost aprins şi împrejurării  determinante.

Interval de explozie  – valori ale concentraţiilor de gaze, vapori sau pulberi / prafuri incombustibile în aer, cuprinse între limita inferioara de explozie şi limita superioară  de explozie.

Energie minimă de aprindere – valoarea minimă a energiei din canalul unei descărcări electrice care conduce la aprinderea unui amestec inflamabil de aer cu gaze, vapori, ceţuri (de G.P.L. etc.), pulberi / prafuri aflate între limitele de inflamabilitate / aprindere.

Limită de explozie – valoare minimă sau maximă a concentraţiei unei substanţe combustibile în aer sau în oxigen, pentru care explozia devine posibilă; limitele inferioară  şi superioară sunt indicate, pentru gaze şi vapori, prin concentraţia în % vol., iar pentru prafuri (pulberi) in g/m³.

Limită inferioară de explozie (LIE) – concentraţia minimă a gazelor, a vaporilor sau a pulberilor (prafurilor) combustibile în aer, la care se poate genera explozia; sub limita inferioară de  explozie amestecul nu poate să genereze explozie, datorită excedentului de aer.

Limită inferioară de inflamabilitate (LII) – concentraţia minimă de gaz în aer, sub care  nu mai are loc  propagarea unei flacări în prezenţa unei surse de aprindere.

Limită superioară de explozie (LSE) – concentraţia maximă a gazelor, a vaporilor sau a pulberilor (prafurilor) combustibile în aer, la care se poate genera explozia; peste limita superioară de explozie amestecul nu poate să genereze explozie, datorită deficitului de aer.

Limită  superioară de inflamabilitate (LSI) – concentraţia maximă  de gaz în aer peste  care  nu mai are loc  propagarea unei flăcări.

Prevenire a incendiilor  – măsuri prealabile destinate să împiedice iniţierea unor incendii şi/sau să limiteze efectele acestora.

Temperaturi de aprindere – temperatura minimă la care un material combustibil degajă vapori sau gaze combustibile într-o anumită cantitate, astfel încât după inflamarea lor de la o sursă de aprindere materialul continuă  să  ardă  fără  aport caloric din exterior.

Temperatură de inflamabilitate – temperatura minimă, începând de la care, în condiţii de încercare specificate, un lichid degajă o cantitate suficientă de vapori inflamabili pentru a produce o  aprindere de scurtă  durată, în contact cu o sursă de aprindere.

2. ELEMENTE GENERALE REFERITOARE LA CAUZA UNUI INCENDIU

Funcţia care defineşte în mod implicit un incendiu, se poate defini prin:

         incendiu= f (x _1, x _2, x _3, x ₄ ) = f (x _1, x _2, x _3, x _41, x ₄₂ ) = f(∆_arderii, x _1, x ₂ )          (1)

în care:

x₁ – mijlocul care poate genera sursa de aprindere,

x₂ – împrejurarea probabilă  determinantă,

x₃ – sursa probabilă  de aprindere,

x ₄₁ – primul material cel mai probabil care se poate aprinde.

∆_arderii, compus din variabilele _, x _3, x _41, x _42, s-a notat triunghiul arderii determinat de existenţa în timp şi spaţiu a elementelor: sursă, material combustibil şi aer atmosferic.

Variabila  x₄ , include  variabila determinată  de existenţa  aerului, notată  cu x₄₂ , relaţia  (1), este o funcţie dependentă  de 7 variabile, considerate ca fiind variabile primare, fiecare dintre acestea, depinzând/având ca argument, alte variabile, cu un anumit grad de dependentă.

În aceste condiţii, se poate aprecia faptul că, datorită numărului de ordine mare al acestor variabile/factori, nici un incendiu nu se poate identifica cu un altul, situaţie care implică punerea în discuţie a conceptului de unicitate pentru un eveniment de tip incendiu.

3. PREVENIREA INCENDIILOR. ELEMENTE GENERALE DE MANAGEMENT

Pentru a realiza acest deziderat, o modalitate  necesară şi suficientă de acţiune, este aceea de utilizare a definiţiei cauzei de incendiu.

Având în vedere importanţa acestui concept, în urma controalelor/inspecţiilor de prevenire/stingere a incendiilor la operatorii economici de stat / privaţi, instituţii ale statului etc., se pot impune, după caz, prin intermediul documentelor de control, măsuri care, trebuie să reflecte situaţii, stări, neconformităţi/nerespectări ale normelor de prevenire şi stingere a incendiilor, situaţie, care necesită foarte mult timp pentru redactarea acestor documente (procese  – verbale de control în domeniul prevenirii/stingerii incendiilor).

Logica utilizării ecuaţiei cauzei de incendiu, este aceea că incendiul, identificat prin intermediul ecuaţiei (1), nu se poate realiza fizic şi chimic, dacă cel puţin una dintre variabile nu este generată/realizată; în acest sens, este necesar ca inspectorul de prevenire a incendiilor să evalueze optimizarea acestor variabile, în funcţie / în raport cu situaţia pe care o relevă starea de fapt din cadrul operatorilor economici privaţi/de stat, instituţii ale statului etc.

Spre exemplu, informaţiile puse în discuţie mai sus, simplifică foarte mult procedurile actuale, dacă se execută controlul de prevenire şi stingere a incendiilor în raport, doar cu o anumită variabilă, cum este de exemplu, x ₃ –sursa, care conform uzanţelor, generează numele cauzei de incendiu.

În concluzie, observaţia pusă în discuţie, generează următoarele avantaje, materializate în economie de timp şi resurse financiare nealocate/economisite, pentru inspector  şi implicit pentru beneficiar :

• se realizează economie de timp la redactarea documentului de control, astfel că într-o perioadă de timp dată, inspectorul poate controla mai multe entităţi lucrative, fiind astfel mai eficient, cel puţin din acest punct de vedere;
• se reduc astfel costurile cu investiţiile pe termen scurt şi mediu pentru beneficiari, în sensul că neconformitaţile / nerespectările din domeniul prevenirii / stingerii incendiilor sunt mai reduse din punct de vedere numeric, se pot rezolva rapid şi de cele mai multe ori cu costuri minime, într-un timp dat, situaţie care avantajează beneficiarul;
• se realizează scopul principal, acela că, dacă inspectorul evaluează corect starea de lucruri, în condiţiile, în care beneficiarii acestor controale respectă termene1e date măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor, prescrise în documentele de control, nu se mai pot genera evenimente de tipul incendii, şi ca atare, nu vor mai fi generate

Articol publicat in Revista „Salvatorii Nemteni”-nr.5/2013/ Autor: Slt. Matei Gheorghiţă