Riscuri nucleare de natură militară

Pionieratul în materie de radioactivitate îi aparţine omului de ştiinţă Henri Antoine Bequerel care şi-a adus o contribuţie importantă prin formularea legilor care guvernează şi în prezent fenomenul radioactivităţii.

Pe fondul progresului ştiinţific în domeniul nuclear, s-a ajuns la folosirea acestei resurse în diverse domenii precum cel energetic, medical, cât şi în cel militar.

În domeniul energetic şi medical se remarcă reale beneficii aduse dezvoltării societăţii. În lume sunt peste 35 de state care folosesc în scopuri paşnice energia nucleară, pentru producerea energiei electrice, în 436 de centrale nuclearo-electrice. Se continuă punerea în funcţiune a altora noi, conform datelor Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică de la Viena.

Direct proporţional cu beneficiile pe care tehnologia nucleară avansată le-a adus şi continuă să le aducă omenirii, se evidenţiază şi pericolele aferente utilizării acestei tehnologii. Astfel utilizarea energiei nucleare în domeniul militar, dar şi accidentele nucleare care s-au produs de-a lungul timpului au produs numeroase victime şi contaminarea radioactivă a mediului înconjurător.

Edificatoare sunt următoarele evenimente: folosirea deliberată a armele nucleare în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, detonarea de arme nucleare cu scop  de testare, cât şi accidentele nucleare: explozia unui tanc cu deşeuri radioactive – decembrie 1957 – URSS, Three Mile Island – 28 martie 1979, Cernobâl, URSS – 26 aprilie 1986, Fukushima, Japonia – 11 martie 2011.

Ca şi măsuri de reducere a efectelor poluării radioactive asupra omului şi mediului se întreprind acţiuni de decontaminare, constând într-un set de operaţiuni pentru îndepărtarea izotopilor radioactivi de pe suprafeţe.

Contaminarea radioactivă în cazul exploziei nucleare

Arma nucleară, numită şi bombă atomică, este o armă tehnicizată foarte distrugătoare, care se bazează pe energia eliberată prin următoarele procese fizice:

• prin fisiune nucleară, la prima generaţie de bombe nucleare
• prin fisiune, urmată de fuziune nucleară, la a doua generaţie de bombe nucleare ( bomba cu hidrogen).

Armele nucleare sunt considerate arme cu un important rol în descurajare pentru statul care le deţine. Din punct de vedere strategic, ele pot împiedica un atac, experţii militari apreciind că nu se poate câştiga un război nuclear.

Prima bombă atomică experimentală a fost detonată la 16 iulie 1945 la Los Alamos, SUA. Explozia s-a produs în atmosferă, bomba fiind detonată de pe un turn de mică înălţime. Efectele experimentului au fost formarea unui crater adânc de 30 m, diametrul de 250 m şi contaminarea radioactivă.

Arma nucleară are cinci factori distructivi, aceştia fiind:

• Unda de şoc. Este o comprimare bruscă a aerului, care se propagă în toate direcţiile de la centrul exploziei. La muniţiile nucleare clasice, unda de şoc este principalul factor distructiv, conţinând 50% din energia eliberată de explozie, cu efecte asupra personalului, tehnicii şi construcţiilor. Unda de şoc, în funcţie de mediul în care se propagă, este aeriană, submarină şi seismică.
• Emisia de lumină. Reprezintă un flux intens de radiaţii electromagnetice, care cuprinde domeniul ultraviolet, vizibil şi infraroşu al spectrului. Provoacă incendii şi arsuri sau carbonizări, conţinând 35% din energia exploziei.
• Radiaţia penetrantă. Este un flux de radiaţii gamma şi de neutroni, emis în mediul înconjurător, în urma exploziei nucleare.
• Contaminarea radioactivă. Principala sursă de contaminare o reprezintă produşii de fisiune ale nucleelor de uraniu sau plutoniu, acestea fiind însoţite şi de emisii de radiaţii beta şi gamma.
• Impulsul electromagnetic. Este o radiaţie gamma. Intensitatea maximă a câmpului este de 15 până la 200 kv/m, afectând aparatura electrică şi instalaţiile de joasă şi înaltă tensiune.

Forţa exploziei unui dispozitiv nuclear este măsurat în echivalent kilotone sau  megatone de trinitrotoluen (TNT), necesare pentru a genera o explozie echivalentă.  În cazul unei explozii nucleare efectuate in atmosferă, eliberările radioactive sunt injectate în troposferă ( 10 – 20 km altitudine ), chiar şi în stratosferă, unde datorită mişcării straturilor de aer pot înconjura Pământul.

Armele nucleare au fost folosite împotriva oamenilor doar de doua ori, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când S.U.A. le-a folosit asupra oraşelor japoneze Hiroşima şi Nagasaki. Primul eveniment a avut loc în dimineaţa zilei de 6 august 1945, când o bomba atomică cu uraniu, cu codul „Little Boy” a fost detonată la 500 de metri altitudine deasupra oraşului Hiroşima. Al doilea eveniment a avut loc pe 9 august 1945, când o altă bombă atomică, cu plutoniu de data aceasta, cu codul „Fat Man”, a explodat la 600 de metri deasupra oraşului Nagasaki. Cele doua bombe atomice au adus numai suferinţe, pierderi de vieţi omeneşti şi distrugerea acestor aşezări. Efectele dezastroase au indus dezamăgire şi printre oamenii de ştiinţa care au creat această armă, părintele bombei atomice Robert J. Oppenheimer, părăsind Los Alamos. Criticii spun că a fost un act de omucidere în masă inutil, în timp ce alţii susţin că de fapt s-a limitat numărul de victime de ambele părţi prin grăbirea sfârşitului războiului.

Exploziile au format o uriaşa minge de foc care s-a ridicat în atmosferă. Norul sau ciuperca bombei „Fat Man” s-a înălţat mai mult de 18 km deasupra hipocentrului exploziei. Aproximativ 10 % din materialul nuclear al bombei s-a consumat în fisiune, restul de 90 %, reprezentând încărcătura nucleară nefisionată. Aceasta s-a ridicat în atmosferă, revenind pe pământ sub forma unei ploi grele.

În urma acestor două explozii nucleare bilanţul a fost:

La momentul actual în lume există aproximativ 300.000 de victime ale exploziilor nucleare.

La 22 ianuarie 1954 americanii efectuează pe atolul Bikini, prima explozie experimentală a unei bombe termonucleare, bomba cu hidrogen.

De atunci pe Pământ au fost detonate peste 2000 de arme nucleare cu scop de testare, printre care cea mai puternică armă nucleară detonată vreodată, bomba Ţarului. Bomba Ţarului este o bombă cu hidrogen construită de Uniunea Sovietică , cu o putere de 500 de megatone, testată pe 30 octombrie 1961, în arhipelagul Novaia Zemlia.

O putere nucleară este capabilă să descurajeze orice agresiune, să păstreze capacitatea de intimidare şi să-şi impună voinţa asupra unui adversar lipsit de astfel de mijloace.

Trebuie astfel conştientizat efectul pe care utilizarea acestor capabilităţi îl are asupra populaţiei, cât şi a mediului înconjurător.

Contracararea acestui fenomen ( proliferării ) semnifică însumarea unor eforturi imense depuse pe o perioadă lungă de timp de către toate structurile cu atribuţii în realizarea securităţii mondiale. Principalele metode de reducere a efectelor negative ale contaminării radioactive sunt: evitarea, controlul dispersiei, controlul expunerii şi decontaminarea. Decontaminarea este necesară atunci când evitarea riscurilor nu mai poate fi prevenită.

Totuşi, inclusiv decontaminarea poate afecta mediul înconjurător, prin folosirea unor substanţe de decontaminare agresive. De aceea, odată cu dezvoltarea noilor tehnologii, pe plan internaţional, si în ultimii ani şi pe plan naţional, armatele au recurs la crearea şi utilizarea unor substanţe de decontaminare biodegradabile.

Trebuie acordată o atenţie deosebită contaminării şi decontaminării radioactive, deoarece izotopii radioactivi  nu pot fi neutralizaţi fizic sau chimic, ci numai fixaţi sau îndepărtaţi din mediul contaminat.

În consecinţă prin tratatele de neproliferarea a armelor nucleare s-au  luat o serie de măsuri privind deţinerea, testarea, cât şi utilizarea acestor arme, astfel încât să se asigure siguranţa naţiunilor prin reducerea ameninţărilor nucleare.

Articol publicat in Revista „Salvatorii Nemteni”-nr.5/2013/ Autor: Slt. Sorin SOROIU