Jurnal de tură pentru 22.10.2022: o pensionare, o promovare și-un incendiu de amploare

Tura din 22.10.2022 a început, ca fiecare tură de serviciu, cu arborarea drapelului pe catarg și cu citirea organizării serviciului. Activitățile au fost conduse de comandantul detașamentului, deși era o zi de sâmbătă. Ceva urma să se întâmple, deoarece comandantul nu rămânea în tură. Scopul prezenței sale la serviciu avea ne să fie clar imediat după citirea „ordinii de luptă” când alarma a sunat lung. În fișa de eveniment scria că tocmai își încheia ultima tură de serviciu Cătălin Tablan. După 16 ani petrecuți la Detașamentul de pompieri Piatra Neamț și alți 12 la unitatea militară din oraș, colegul nostru începea un nou capitol. Au fost apoi cuvinte frumoase din partea șefului de tură, iar Cătălin ne-a zis vizibil emoționat că timp de 16 ani colectivul i-a fost a doua familie. L-am aplaudat cu toții cu sinceritate așa cum s-a comportat în întreaga carieră. Când a plecat, parcă a lăsat un gol…

Am trecut apoi la activitățile zilelor de sâmbătă: sport, curățenie, prelucrarea unor ordine, apoi iar curățenie.

La ora 10:00 a început un concurs în clubul subunității. Un interviu de departajare pentru trecerea în corpul ofițerilor. După câteva ore am aflat câștigătorul – subofițerul nostru administrativ, plt. adj. Varganici Dănuț. Era fericit. A împărțit bucuria cu toată tura de serviciu. Ne-a adunat la un pahar de suc și o prăjitură în sala de mese și ne-a povestit despre concurs: după testul scris a fost nevoit să participe la interviu cu alți doi candidați. A fost o perioadă apăsătoare… Au urmat câteva minute de liniște, de meditație… Ne-am dat seama că unitatea noastră e altfel în fiecare zi. O parte din colegii cu care am venit în anii 2006-2007 au început să iasă la pensie. Alții au promovat examene. Au venit absolvenți de la Școala de Subofițeri Boldești, apoi au plecat în județele lor. Ne-au rămas amintiri…

Liniștea e tulburată de o alarmă lungă. Pe fișa de eveniment nu mai scria de vreo pensie…

„Ard niște brazi lângă Mănăstirea Bistrița”. Șeful turei a stabilit că pleacă la intervenție cu 2 echipaje de stingere și cel de prim ajutor.

Drumul spre mănăstire a fost mai scurt ca niciodată. Doar câteva discuții ale șefului de tură cu Dispeceratul, prin care se comunica faptul că a fost oprită alimentarea cu energie electrică a localității și că nu sunt probleme privitoare la alte utilități. În schimb, o flacără din ce în ce mai mare se vedea odată cu apropierea de mănăstire. Spre pădure… Aveam sentimente contradictorii. Pe de o parte eram liniștit că nu ard construcțiile vitale ale obiectivului. Mă punea în schimb în gardă faptul că, pe măsură ce ne apropiam de incendiu, se vedeau flăcările făcând salturi deasupra construcției, ca într-un un dans. Unul ce îți dădea fiori.

Am ajuns aproape de un grajd care, la propriu, făcea lumină în pădure. Și mai făcea căldură… multă căldură. După ce a coborât din autospecială și s-a informat de la personalul monahal că nu sunt victime și nu sunt animale în interior,  șeful turei a dat sarcinile cu fermitate:

” – Tanasă, iei echipajul și acționezi cu o țeavă pentru stingerea la grajd și cu a doua țeavă în curte, la vegetație. Îmi spui dacă se propagă spre pădure.”

Acea fermitate care ne face de obicei să înțelegem că nu e de joacă.

Celălalt echipaj a primit sarcina să intervină, în partea opusă, la grajd, la gard și la vegetația ce ardea în incinta obiectivului. Daniel, șeful turei, a urmărit activitatea îndeaproape. Lângă el erau și cei trei colegi de pe ambulanța SMURD.

Nu se apropia nimeni prea mult de construcție. Lumina care venea din interior era asociată de o căldură care ne făcea atenți… Ciprian Gavrilescu, urmărit de un soldat, efectiv a ocolit dansul agresiv al flăcărilor, a trecut pe lângă gard, a dat câteva scânduri jos și a intrat în curte. Alergând cu țeava și furtunul să ducă jetul de apă după iarba care ardea în curte s-a întâlnit cu Bogdan Dănilă și Dănuț Baghiu, venind din cealaltă direcție, tot cu dispozitiv de furtunuri după ei. Am știut că incendiul e localizat. Era oprită propagarea la pădure.

Din spatele nostru, s-a auzit imediat aceeași voce fermă: „cu cele două țevi acționați pentru stingere din exterior, momentan nu intră nimeni. În același timp, supravegheați cu atenție zona din spatele vostru. Orice scânteie poate să ducă la mari probleme”. Am fost numit șeful acelui sector de intervenție și am mai primit o sarcină:

„- Ai grijă de soldați. Să nu se apropie de construcție mai mult decât tine.”

Trecuseră doar câteva minute de când am ajuns. Prin stație, comandantul intervenției a materializat un gând care abia îmi trecuse prin cap: a mai cerut un echipaj în sprijin. A anunțat în dispecerat că incendiul este localizat și că suprafața afectată este una importantă. Dispozitivul de stingere adoptat a fost unul perimetral.

În prima oră de intervenție nu am putut vorbi de accesul în clădire. A fost aceeași oră în care întunericul a început să stăpânească la propriu zona. Căldura începea să se risipească.

Am primit aprobarea să intru. Am intrat în binom cu Baghiu Dănuț. Cu oricare dintre colegi aș fi intrat m-aș fi simțit în siguranță. Cu Dănuț e un mai mult. E acel coleg care, când îl ai lângă tine, te face să simți că nimic nu e imposibil. Cam după o jumătate de oră ieșeam afară. Căldura din pod nu ne lăsa încă să lucrăm în voie. Am făcut o echipă din 8 pompieri, din care 3 erau soldați și am început să scoatem fânul afară cu furcile. 4 dintre noi erau înăuntru și patru afară. Eram permanent monitorizați de unul dintre paramedici. Ne aducea aminte la fiecare 5 minute că trebuie să fim atenți unde călcăm. Era necesar. Începea să se simtă oboseala. După câteva ore a început să plouă. Nu a durat mult. A fost atât cât era necesar ca să nu ne mai facem griji pentru pădure. Într-un fel, pot spune că Dumnezeu doar ne-a arătat că a fost lângă noi.

 Am continuat să scoatem fânul afară. În celălalt sector de intervenție, colegii lucrau în încăperi. Era anevoios, dar nu puteam să lăsăm fânul acolo. Noi, pompierii mai vechi, am intuit că urmează un răsărit de soare la poalele pădurii. Nu a fost primul decât pentru cei trei soldați.

În timp ce lucram, șeful turei a identificat modul prin care să scoatem mai rapid fânul din pod, cu ajutorul unui tractor. Am continuat să scoatem fânul și să stingem fiecare focar în parte în paralel cu tractorul și manual.

S-a făcut dimineață. Imediat ce s-a făcut ora 08:00, două echipaje din tura următoare au venit microbuzul. Șeful turei le-a predat misiunea. Noi ne-am strâns fiecare echipamentele și accesoriile individuale și am plecat spre unitate.

Pentru 17 pompieri de la Piatra Neamț, tura din 22 octombrie a fost una plină. Cu motive de bucurie și cu un motiv de întristare, așa cum a zis Cătălin Tablan: ca într-o familie.

Scris de: plt.adj. Ionuț TANASĂ