REGULAMENTUL OFICIAL de organizare și desfășurare a evenimentului CrosISU – Ediția a V-a: O zi, o locație, două curse!

Publicat in Diverse pe 9th octombrie, 2026

 

Secțiunea 1. Organizatorii și regulamentul oficial al competiției

Competiția CrosISU (denumită în continuare CrosISU) este organizată de Asociaţia personalului în activitate şi în rezervă de pompieri şi protecţie civilă „Salvatorul nemţean” (denumită în continuare Asociaţia Salvatorul nemţean).

Partenerul principal este Inspectoratul pentru Situații de Urgență Petrodava al județului Neamț (denumit în continuare I.S.U. Neamț). Competiția face parte din activitățile dedicate sărbătoririi la 13 septembrie a Zilei pompierilor din România și își propune să promoveze mișcarea, ca parte a unui stil de viață sănătos.

         În acest an, Kaufland România, Vitamin Aqua și Dental Rocks, by dr. Gorgos Alexandru, sunt alături de organizatori, oferind sprijinul necesar desfășurării evenimentului.

CrosISU este un eveniment sportiv constituit din două curse:

  •  ISU Trail – cursă de alergare montană;
  •  Fire Race – cursă cu obstacole.

Participanții la CrosISU sunt obligați să respecte termenii și condițiile din prezentul Regulament Oficial (denumit in continuare “Regulament Oficial”). Regulamentul Oficial este întocmit și va fi făcut public conform legislației aplicabile în România, fiind disponibil oricărui solicitant revista online SALVATORII NEMȚENI, pe site-ul salvatoriinemteni.ro, secțiunea PROIECTE și la locul de desfășurare a CrosISU.

Prin participarea la această competiție, participanții sunt de acord să respecte și să se conformeze tuturor prevederilor, termenilor și condițiilor prezentului Regulament Oficial și ale legislației în vigoare aplicabile și să semneze declarația pe proprie răspundere pusă la dispoziție de către organizatori în ziua concursului, la momentul validării înscrierii.

Cursele se desfășoară în aceeași zi și pe același traseu. Startul va fi dat la ore diferite. Doritorii pot participa la oricare dintre curse sau chiar la ambele.

Pentru participarea la cursele CrosISU nu se percepe contribuție/taxă de participare, înscrierea realizându-se în ziua desfășurării competiției.

 

Secțiunea 2. Perioada și zona de desfășurare a competiției

Competiția va avea loc în ziua de sâmbătă, 17 octombrie 2026, în municipiul Piatra Neamț, pe Muntele Cozla (zona de start și aria de concurs sunt marcate pe harta oficială de pe site). Organizatorul își rezervă dreptul de a modifica data evenimentului în cazul în care aspecte neprevăzute impun această schimbare.

Startul și sosirea în/din competiție vor fi amenajate pe Platoul de la gospodine. Validarea înscrierii la competiție, distribuirea kitului/numărului de concurs și festivitatea de premiere vor avea loc în aceeași zonă de start/sosire.

Traseul de desfășurare a competiției va fi marcat corespunzător de delimitare și va avea în anumite puncte stabilite anterior persoane din partea organizatorilor. Aceștia sunt responsabili pentru parcurgerea traseului în deplină siguranță de către toți competitorii, precum și cu respectarea de către concurenți a regulilor prevăzute în prezentul regulament.

Competiția se desfășoară conform regulilor CrosISU, așa cum sunt acestea detaliate în Secțiunea 3 din prezentul regulament.

 

Secțiunea 3. Reguli CrosISU

 

3.1 Participanții și desfășurarea competiției

Aceasta competiție se adresează oricăror pasionați de alergare, oricărei persoane căreia starea de sănătate îi permite o alergare pe distanța menționată și/ sau alergarea în combinație cu efortul pentru depășirea obstacolelor.

Tipul de alergare este TRAIL.

Competiția va cuprinde 2 trasee distincte:

  1. Traseu I – 1,7 km, dedicat copiilor.
  2. Traseu II – 5,3 km.

Cursa cu obstacole Fire Race se va desfășura pe aceleași trasee, cu aceleași categorii de vârstă, fiind incluse 5 obstacole obligatorii  la copii și 9 obstacole obligatorii la probele pentru adulți.

Copiii pot fi însoțiți de părinți pe traseul I, fără ca timpul adulților să fie cronometrat.

Copiii care nu au încă vârsta de 7 ani, dar nu mai mici de 4 ani, pot participa, în regim necompetitiv, doar însoțiți de un membru al familiei, major, în limita a 15 de participanți (copii) la fiecare cursă. Dacă numărul total de locuri nu se ocupă și sunt solicitanți, atunci pot participa mai mulți concurenți din această categorie de vârstă.

 

Competiția va avea următoarele categorii de vârstă, pentru fiecare cursă:

  Traseu I (1.7km) Traseu II (5km)  
Cat. 1 Cat. 2 Cat. 3 Cat. 4 Cat. 5 Cat. 6
Feminin 7-11 ani 12-15 ani 18-35 ani* 36-49 ani 50-64 ani 65+
Masculin 7-11 ani 12-15 ani 18-35 ani* 36-49 ani 50-64 ani 65+

Notă: * Pot participa și persoane care au împlinită vârsta de 16 ani cu acordul părinților.

 

3.2 Distanța de parcurs

Participanții la CrosISU vor parcurge următoarele distanțe:

  • ISU Trail
  1. Pe traseul I – 1,7 km;
  2. Pe traseul II – 5,3 km.
  • Fire Race
  1. Pe traseul I – 1,7 km, 5 obstacole obligatorii;
  2. Pe traseul II – 5,3 km, 9 obstacole obligatorii.

 

3.3 Traseul de parcurs

 

Traseul I de concurs este compus dintr-o singură buclă: Platoul Gospodinelor – punct plecare telescaun – urcare pe pârtia de avansați – Poiana Țapului – drum forestier – Platoul Gospodinelor.

Traseul I de concurs

 

Obstacole (pentru participanții la Fire Race, Traseul I):

  1. Traversarea bârnei de echilibru;
  2. Transportul a două furtunuri tip C pe o distanță de 10 m și revenirea la locul de unde au fost luate;
  3. Transportul unui stingător pe o distanță de 10 m și revenirea la locul de unde a fost luat;
  4. Deplasarea prin tunel;
  5. Refularea apei la țintă, cu țeava/pistolul de refulare al autospecialei, până la semnalul sonor, când se va încheia proba (va fi stabilită o cantitate de apă pentru toți participanții).

 

Traseul II de concurs este compus dintr-o singură buclă: Platoul Gospodinelor – punct plecare telescaun – urcare pe pârtia de începători – punct sosire telegondolă – drum forestier – Platoul Gospodinelor.

 

Obstacole (pentru participanții la Fire Race, Traseul II):

  1. Deplasarea pe bârna de echilibru similară celei utilizate utilizată de pompieri pentru antrenamentele specifice;
  2. Escaladarea gardului de 2 metri;
  3. Transportul unui stingător tip P6 pe o distanță de 50 m dus-întors;
  4. Mutarea unui cauciuc pe o distanță de 2 metri, prin lovituri succesive cu ciocanul;
  5. Întinderea unui furtun tip C și rularea acestuia înapoi în rolă cât mai compact posibil;
  6. Transportul unui tub de absorbție tip A pe o distanță de 20 m peste un obstacol;
  7. Întinderea a două furtunuri (strânse în panglică), racordarea între ele și la distribuitor, alergare până la întinderea furtunurilor (40 m). Strângerea furtunurilor o realizează tot concurentul – furtunurile vor fi aduse din nou lângă distribuitor și strânse în panglică;
  8. Transportul a două furtunuri tip B pe o distanță de 30 m (furtun tip C pentru femei);
  9. Deplasarea prin tunel;

 

Traseele de concurs vor fi semnalizate de către organizatori și vor fi supravegheate de arbitri de traseu, amplasați în diferite puncte ale traseului. Pentru o bună monitorizare a modului de desfășurare a evenimentului vor fi angrenați și voluntari I.S.U.

Poziționarea obstacolelor va fi realizată în saptămâna anterioară desfășurării competiției.

Organizatorii își rezervă dreptul de a modifica traseele anunțate în funcție de condițiile meteo, astfel încât să nu fie pusă în pericol siguranța participanților. De asemenea, cu scopul siguranței participanților obstacolele pot fi înlocuite. Asemenea situații vor fi comunicate pe site-ul competiției și la ședința tehnică ce se va desfășura înaintea fiecărei curse.

Obstacolele sunt obligatorii. Neparcurgerea unui obstacol se penalizează cu 5 minute, respectiv concurentul trebuie să aștepte 5 minute lângă arbitrul penalizator, până va primi acordul pentru  reluarea cursei. În cazul în care penalizarea este refuzată, concurentul este descalificat. Numărul de penalizări nu este limitat.

 

3.4 Înscriere

Înscrierea participanților se face în ziua competiției, în limita a:

  • 120 de locuri pentru toate categoriile de vârstă la cursa ISU Trail și
  • 80 de locuri pentru toate categoriile de vârstă la cursa Fire Race.

Dacă numărul de participanți la una dintre curse nu este epuizat iar la cealaltă mai sunt solicitări, numărul de lucuri libere poate fi transferat, în limita a 200 de participanți la ambele curse (atletul care participă la ambele curse, va fi contorizat ca 2 participanți).

 

3.5 Taxa de înscriere

Această competiție nu are o taxă de înscriere.

 

3.6 Declarația pe propria răspundere

Toți concurenții vor completa și semna o declarație pe propria răspundere că sunt apți din punct de vedere medical pentru a participa la competiție.

Este interzisă participarea la competiție/eveniment a persoanelor care au asupra lor băuturi alcoolice/droguri sau care se află sub influența acestora, a persoanelor care au asupra lor arme de orice fel, materiale explozive sau incendiare, substanțe iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant, dispozitive pentru șocuri electrice ori alte obiecte ce pot fi folosite pentru acțiuni violente sau de tulburare a desfășurării normale a derulării evenimentului.

Persoanele care vor încălca aceste prevederi vor fi îndepărtate din zona evenimentului de către organizatori, chiar cu sprijinul organelor de poliție/jandarmerie, daca va fi cazul.

Aceste declarații se depun înainte de începerea competiției, la ridicarea numărului de concurs.

 

3.7 Echipament și condiții de concurs. Numere de concurs

Concurenții vor participa la competiție folosind propriul echipament. Se recomandă concurenților să poarte echipament de alergare corespunzător condițiilor meteorologice de la ora de desfășurare a competiției (inclusiv încălțăminte adecvată).

Numerele de concurs vor fi puse la dispoziție de către organizatori și se vor înmâna concurenților după completarea și semnarea declarațiilor pe propria răspundere.

Numerele de concurs se vor amplasa în zona pieptului/abdomenului a fiecărui concurent (pe partea din față), astfel încât să fie vizibile.

 

 

3.8 Start și limite de timp

ISU Trail:

  • Pentru traseul II startul se va da în data de 17 octombrie 2026 la ora 10.00, cu limita de timp de 60 de minute.
  • Pentru traseul I startul se va da în data de 17 octombrie 2026 la ora 10.10, cu limita de timp de 50 de minute.

 

Fire Race:

  • Pentru traseul II startul se va da în data de 17 octombrie 2026 la ora 11.30, cu limita de timp de 120 de minute.
  • Pentru traseul I startul se va da în data de 17 octombrie 2026 la ora 11.40, cu limita de timp de 90 de minute.

 

3.9 Stabilirea rezultatelor

Cronometrajul se va face la secundă

Clasamentul pentru fiecare categorie se face în ordinea sosirii fiecărui participant.

Se vor întocmi clasamente separate pe fiecare categorie. Lista categoriilor este detaliata la punctul 3.1.

Organizatorii își rezervă dreptul de a comasa o categorie cu cea care urmează sau cu precedenta, dacă aceasta are mai puțin de 5 concurenți care au participat.

 

3.10 Arbitrii de traseu

In diferite puncte ale traseelor de alergare vor fi amplasați arbitri de traseu care vor supraveghea respectarea traseelor și a prezentului regulament de către concurenți, iar în zona start/sosire vor înregistra fiecare trecere a concurenților prin punctul respectiv. La sfârșitul fiecărei curse, aceste date vor fi cumulate și se vor verifica trecerile fiecărui concurent prin punctele respective. Dacă unul dintre concurenți nu a cumulat numărul total de treceri prin toate punctele de control, atunci concurentul respectiv va fi descalificat.

Daca un arbitru de traseu va observa o tentativa de ”tăiere” (scurtare sau abatere) a traseului, concurentul respectiv va fi descalificat.

De asemenea, obstacolele sunt obligatorii, în apropierea fiecăruia fiind cel puțin un arbitru penalizator.

 

Secțiunea 4. Anunțarea și înmânarea premiilor

Vor fi premiate locurile 1, 2 si 3 de la fiecare categorie.

Alineatul de mai sus se aplică pentru ambele curse.

Premiile vor fi anunțate înainte de începerea concursului. Pe lângă premii, câștigătorii vor primi și diplome electronice. Toți participanții pot descărca diplomele electronice de participare, după definitivarea clasamentului.

Festivitatea oficială de premiere va avea loc după terminarea curselor la locul de desfășurare a evenimentului conform programului oficial.

Secțiunea 5. Condiții administrative

Organizarea evenimentului revine Asociaţiei Salvatorul nemţean și I.S.U. Neamț, care se ocupă de implementarea evenimentului și care pune la dispoziție arbitrii și voluntarii necesari bunei desfășurări a competiției.

Pe durata desfășurării competiției, participanții nu pot părăsi traseul de alergare și nici nu îl pot schimba, prin scurtare sau alegerea de trasee alternative. Participanții care renunță la cursă pe parcursul alergării sunt rugați să se prezinte în zona Start/Sosire pentru a anunța arbitrul de traseu din acea locație despre acest abandon.

Competiția va beneficia de asistență medicală pentru cazuri de accidentări.

În conformitate cu legislația în vigoare, Organizatorii vor face publice numele câștigătorilor și premiile acordate în cadrul acestei competiții. Lista câștigătorilor va fi publicată începând cu data de 18 octombrie 2026 pe site-ul oficial.

Organizatorii se obligă, de asemenea, să respecte prevederile Legii nr. 677/2001 privind protecția datelor cu caracter personal. Ca atare, organizatorii se angajează să păstreze confidențialitatea datelor cu caracter personal ale participanților/ câștigătorilor la prezenta competiție și să le utilizeze conform prezentului Regulament Oficial, al declarației participanților pe propria răspundere și legislației în vigoare.

La concurs pot participa persoanele care au împlinit vârsta de 4 ani. Pentru toți minorii participanți la competiție, părinții trebuie să semneze un acord prin care admit minorului participarea la cursă.

Toți participanții vor semna o declarație pe propria răspundere, în care aceștia își asumă răspunderea pentru posibilele accidente sau orice alt tip de risc precum și pentru acceptarea utilizării fotografiilor realizate în timpul concursului.

Toți participanții sunt obligați să urmeze traseul marcat de organizatori și să respecte îndrumările voluntarilor și ale organizatorilor.

Concurenților le este interzisă aruncarea oricăror resturi, gunoaie în zona de desfășurare a competiției sub sancțiunea descalificării din competiție. Aceștia vor putea folosi fie coșurile de gunoi amplasate în zona de start/sosire sau sacii menajeri puși la dispoziție de către organizatori în zona de start/sosire. Organizatorii vor asigura la terminarea evenimentului eliminarea deșeurilor și depunerea acestora în containerele aflate în zona evenimentului.

Organizatorii își rezervă dreptul de a modifica prezentul Regulament până la data începerii competiției cu obligativitatea anunțării modificărilor intervenite pe site și la locul de desfășurare a competiției.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *