Ultimele aplauze pentru Cezar-Andrei!

Publicat in Diverse pe 8th iulie, 2025

Cezar-Andrei

Anunțul trist venit la primele ore ale zilei de luni, la început de săptămână, nu te poate duce cu gândul la vreun început. Deși spunea azi părintele Alexandru-Sebastian Bența că momentul când Cezar a plecat dintre noi este un început. Un sâmbure de nădejde a existat mereu și un gând bun sau o rugăciune pentru Cezar-Andrei au tot fost înălțate. Cu toate acestea, realizam cu toții că șansele ca al nostru campion să revină printre noi, să revină pe pistă ori să revină în viața lui și a noastră, în general, erau doar în mâinile Celui de Sus.

Chiar dacă știam cu toții că momentul acesta de mare suferință poate să vină, tot nu a fost ușor de acceptat. Avea doar 37 de ani. Abia acum începea să ofere maximul posibil țării, unității și tuturor celor cu care intra în contact în calitate de pompier sau de antrenor de fitness.
Îți vine să te întrebi de ce. Îți vine să Îl iei la întrebări pe Dumnezeu. De ce a îngăduit asta? Sigur nu ar fi prima dată pentru Creatorul nostru.
Un răspuns am primit cu toții la plecarea dintre noi a unui alt camarad, la Cristinel Nichifor. Ne-a zis părintele din Brășăuți o pildă despre un înger care plecase în lume și care nu a făcut lucrurile așa cum ne așteptam noi să le facă un înger: a furat niște vase de argint, a dat foc unei case și a trimis un prunc la ceruri. Sub haina acestor păcate de neiertat, s-au aflat rezultate prin care Domnul și-a arătat grija față de oameni: argintul a fost vândut pentru a scăpa o tânără de o viață dată pierzării, sub casa arsă a fost găsită o comoară, și, în ce privește pruncul, au fost evitate niște păcate grele pe care avea să le facă.
Ne e greu tuturor să înțelegem, în special familiei. Cred că suntem cu toții de acord că viața nu a venit din van, pentru ca în van să se încheie. Avem un drum și avem o misiune. Și un Dumnezeu. Pe care nu Îl putem noi înțelege acum, dar în care noi avem nădejde. Poate în această perioadă de suferință pentru Cezar-Andrei, de întristare pentru familie, prieteni și pentru toți cei care îl cunoaștem, campionului nostru i s-a pregătit drumul spre Rai. Poate rugăciunea celor apropiați și gândul bun al cunoscuților îi fac lui Cezar Andrei drumul lin spre ceruri.

Noi, cei care îl cunoaștem, știm că a fost un om bun, și afirmația aceasta nu este clișeul cunoscut. Cezar-Andrei și-a iubit meseria. Poate nu era mereu pe placul unora când diseca o propoziție sau o idee până la cea mai mică celulă, dar era modul prin care spunea faptul că acel moment pentru el este totul, fără a lua în calcul energia sau timpul pe care le pierde, sau orice altceva. Și a mers până la capăt, mânat de curaj și fără vreo teamă. Așa a fost mereu, turat la maxim. Așa a obținut rezultatele sportive de top. Așa a câștigat încrederea camarazilor când mergea la intervenții. Așa a ajuns la empatia pe care o arăta celor care erau pacienți ai echipajului de paramedici din care făcea parte. Așa a creat relațiile de prietenie sinceră. Așa a câștigat aprecierea și respectul celor pe care îi antrena. Tot așa a ajuns la acel moment fin în care a pierdut din vedere un principiu fundamental în activitatea noastră: siguranța salvatorului. Ne întoarcem la ideea cu care am început, nu știm de ce a îngăduit Dumnezeu asta, dar în judecata Celui de Sus nădăjduim. Poate a fost spre folosul lui ori poate în folosul lui și al nostru, al tuturor. Și, în acest fel, poate și-a dus până la finalul său pe pământ fiecare clipă în sprijinul celorlalți.
Într-un final, poate, luni dimineață sufletul pompierului-campion s-a aflat la începutul vieții care contează cu adevărat. Iar nouă ne-a lăsat un exemplu de dăruire și de curaj și ne pune în față nevoia de echilibru.

Am avut mereu speranța că acest moment nu va veni. De aceea, campionule, nu am reușit să îți mulțumim pentru toate cele făcute pentru noi!

Astăzi te-am aplaudat pentru ultima oară! Din tot sufletul. Te-am aplaudat cum poate nu ai fost aplaudat în China, când obțineai o medalie de bronz la un concurs care a adus la start vreo 10 000 de pompieri și polițiști din toată lumea.
Dumnezeu să te aibă în paza Lui, Cezar-Andrei!
Dumnezeu să te ierte!

2 comments on “Ultimele aplauze pentru Cezar-Andrei!”

  1. Diana spune:

    Felicitari celui care a scris acest articol, a reusit sa descrie perfect, foarte emotionant!

  2. Rebeca spune:

    După atâtea luni trecute de la tragicul accident mie nici acum nu îmi vine să cred că nu mai este printre noi! Era un om plin de viață…Odihnește-te în pace Cezar!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *