Omul sfințește locul – să îl cunoaștem pe Ioan Boghian

Adăposturile de protecție civilă sunt prevăzute de legislația din România și, conform acestei legislații, adăposturile se verifică periodic. Unitatea noastră le verifică anual, conform planificărilor de la nivel județean. În acest an, verificarea acestora a fost una deosebită – a avut loc ca urmare a ordinelor de la eșalonul superior și au avut punct de plecare succesiunea evenimentelor din Ucraina. Rezultatul – același: deși cele mai multe adăposturi de protecție civilă sunt utilizate cu alte destinații, în special pentru depozitare, fapt care este posibil din punct de vedere legal (cu obligația că în maxim 24 de ore să fie eliberate), iată că unele asemenea părți ale construcțiilor civile au rămas pregătite permanent pentru adăpostire.

În interviul de mai jos, plutonierul major Daniel Trifan a scos în evidență omul din spatele unei asemenea reușite, mai bine spus, omul căruia îi reușește.

De ce? Pentru că în toate evenimentele care ne creează teamă, există și părți frumoase, generate de oameni deosebiți. Ceea ce vă propun este să cunoașteți un asemenea om.

La întoarcerea de la grădiniță trec cu cel mic pe lângă cea mai frumoasă grădină de bloc din Piatra Neamț. Cel mic, desigur, e gata să intre în grădină și să descopere de ce piticii nu se mișcă sau dacă în fântână este apă sau poate găsim un tigru printre copăcei și… de ce nu sunt geamuri la boxe, ca să spionăm acele pisici care sar printre borcanele cu dulceață și alte bunătăți?

– Păi, dragul meu, aici locatarii sunt mai organizați și au făcut aerisiri în loc de geamuri… și discuțiile continuă. Totuși, este imposibil să nu remarci că la intrarea principală a blocului este afișat semnul protecției civile, un pătrat de culoare portocalie cu un triunghi echilateral albastru în mijloc. Puține blocuri afișează acest semn.

Trece multă vreme de când am fost ultima dată pe la grădina noastră și, la serviciu, primesc o sarcină specială, cum zice comandantul meu. Unele dintre ele sunt „provocări”, că așa le zice, altele chiar sunt provocări (sper să nu se supere când va citi). De data asta am primit una adevărată: trebuie să mă întâlnesc cu un domn, pe nume Boghian Ioan, ca să discutăm câteva aspecte despre un adăpost de protecție civilă din orașul Piatra Neamț. Îl contactez și ne dăm întalnire în zona Piața Bistriței.

–Bună seara!

–Să trăiți!

–Ce mai faceți. Toate bune ?

–Sigur că da!!

–Haideți să facem câțiva pași până la adăpost…nu avem mult de mers.

Ghici unde am mers? Pe Strada Plutașului, bloc K4, scara B, în fața acelei grădini minunate, din care, momentan, lipseau piticii și tigrii. Imediat intuiesc că aici se află un adăpost de protecție civilă, cunoscut în trecut și sub numele de adăpost A.L.A.(Apărare Locală Antiaeriană). Semnul protecției civile și acele aerisiri diferite îmi dau de înțeles că acest adăpost a rămas neschimbat de la construcția blocului, adică din anii ’80. Domnul Boghian îmi confirmă că adăpostul în momentul de față este liber, dar după multe lupte purtate cu locatarii, care dea lungul anilor au ocupat subsolul facând compartimente (boxele pe care le știm cu toții) și depozitând în ele tot felul de obiecte.

–Cum domnule!!! Cum să ocupi un asemenea loc care este de importanță strategică, doar ca să păstrezi murături? Este inadmisibil Aceste locuri trebuiesc întreținute constant, deoarece în vremurile grele de război aici e speranța noastră. Uite și tu ce vremuri trăim, cu războiul la poartă.

Domnul Boghian mă invită la sediul asociației de locatari unde mai discutăm despre una, despre alta, despre ISU, despre viață în general. Mergând în timp printre amintiri și întâmplări de tot felul, ajunge la stagiul militar, satisfăcut la Batalionul de tancuri din Buziaș. Dintr-o dată își schimbă tonul:

–Am fost tanchist, domnule. M-am liberat în ’77!, o spune cu mândrie și cu o sclipire în ochi. Era disciplină, domnule, oamenii erau mai cu bun simț… alte vremuri. Acum mă cert cu locatarii să elibereze și cealată jumatate de subsol ca să refacem adăpostul și trebuie și o igienizare, să dăm o mână de vopsea, mai sunt de făcut multe.

Pare convins că o să reușească. Este președintele asociației și afirmă cu mândrie că asociația pe care o conduce și o reprezintă este în primele 3 din oraș, cu puține restanțe către terți și apreciată la nivelul autorității locale. Se vede determinarea în ochii lui, se vede și optimismul, parcă în ciuda vârstei de 66 ani.

Printre alte amintiri îmi povestește că după ce a terminat armata a ajuns pe platforma industrială de la Savinești și acolo a văzut pentru prima dată un adapost de protecție civilă

–Era impecabil totul. Era o persoană desemnată pentru întreținerea acestuia. Mai lucra câte ceva prin fabrică, dar misiunea era aceea de a întreține adăpostul, de a fi funcțional oricând.

Probabil că domnul Boghian a rămas foarte impresionat de acel adăpost de pe platforma industrială de la Săvinești. Tocmai de aceea, în ultimii 15 ani, de când are grijă de adăpostul de la subsolul blocului, își dorește să-l facă operațional așa cum ar trebui să fie.

–Ce să fac ? Locuiesc cu soția și împreună avem grijă de soacra mea de 92 de ani, băiatul e căsătorit și locuiește la București. Mă ocup de asociația de locatari și încerc să aduc la starea inițială aceste adăposturi. Da’ ce să mai discutăm haideți să vedeți cum sunt.

Intrăm în scara blocului, coborâm câteva trepte și dintr-o dată mă regăsesc în fața ușilor de intrare în adăpost, două la număr. Este o senzație ciudată deoarece nu sunt ușile clasice de boxă , acestea sunt diferite, cu multe mânere și însemne pe ele și sunt foarte groase, exact așa cum vezi prin filme. Simți că parcă nu ai vrea să treci de ele. Domnul Boghian, pentru a deschide prima ușă, depune ceva efort, semn că e foarte grea. Intră dumnealui, eu îl urmez. Se apride lumina și întru într-un subsol de bloc curat, aerisit, iluminat foarte bine.

–Am pus becuri economice ca să nu consumăm mult, uite ce vremuri grele trăim.

Acea senzație pe care am simțit-o când am văzut ușile e parcă mai intensă când văd pe toți pereții afișe vechi pregătite pentru război: semnale de alarmare, reguli de folosire a adăpostului, extrase din diverse legi, clasificarea S.T.L (Substanțe Toxice de Luptă), forma și mărimea raionului chimic și alte informații despre lucruri care fac să te treacă toți fiorii. În camera principală se observă o mașinărie ciudată: un filtru de aer care funcționează cu ajutorul unui motor electric sau în lipsa electricității poate fi acționat manual.

–Din păcate nu mai este functională. îmi spune administratorul, uitându-se cu tristețe la mașinărie.

Pe aproape toti pereții sunt cuiere, băncile sunt aranjate una peste alta, sunt și câteva scule pentru reparații sau alte accesorii pentru cele necesare.

Zâmbind deschide o ușă către o altă încăpere

–Aici sunt toaletele domnule ….cu gălețile aferente.

Spațiu închis fară aerisire…hmmm. Și apropo de acele aerisiri ciudate care se vedeau din exteriorul blocului: TOATE pe partea din interior aveau un capac gros. Oricum, cu toate afișele cu mesaje și poze apocaliptice te simțeai în siguranță în acest loc. Acesta era scopul și, într-un fel pe care nu îl pot explica, acea căldură din interior te făcea să te simți în siguranță.

Poate ar trebui ca acest loc pe timp de pace să fie deschis publicului pentru a întelege ce vremuri au trăit părinții și bunicii noștrii și care era presiunea din acele vremuri. Sau poate am început să simțim și noi la fel din luna Februarie 2022.

În fine, ieșim din adăpost mai discutăm câte ceva și ne salutăm așa mai militărește. Sper să mă mai întâlnesc cu domnul Boghian Ioan, deoarece aș vrea să mai aud multe de la dumnealui, despre vremurile apuse. Se vede că este o persoană deosebită care are grijă de semenii lui și e confirmarea faptului că se poate.

Pretextul revederii și momentul acesteia le știu deja… la primăvară când vor ieși la „joacă” piticii din grădina de la bloc.

Articol scris de Mr. Andrei Grancea