Alexandru Stanciu, preotul paramedic, salvator de suflet și trup: ”Nu mă duc la pescuit, nu mă duc la vânătoare, eu merg la SMURD”

Despre echipajele SMURD din cadrul ISU Neamț au curs râuri de cerneală, ponderea intervențiilor lor în totalul acțiunilor fiind covârșitoare. Sunt echipaje calificate pentru acordarea primului ajutor ce vin negreșit, lucrează rapid, apoi cel aflat în suferință ajunge la spital. Nici dacă îi vezi, nu prea le distingi trăsăturile, pentru că se mișcă repede, într-un ritm prestabilit, apoi pleacă cu aceeași viteză cu care au sosit. Între ei sunt și mulți voluntari, iar unul dintre aceștia este Alexandru Stanciu. Dacă se întâmplă să fii lângă un echipaj SMURD unde este și el, l-ai putea distinge pentru că îl trădează accentul. E ardelean get-beget, din Zalău, aclimatizat pe plaiuri nemțene cu treabă serioasă. Ce nu se vede, este faptul că este preot, îndrăgostit iremediabil de SMURD, unde face voluntariat de 7 ani. Tânărul de 28 de ani e singurul “dezertor“ dintr-o familie unde toți ceilalți sunt polițiști. A știut de mic că va deveni preot, dar nu și-a propus neapărat să fie și paramedic. Voluntariat a făcut de pe băncile Facultății de Teologie de la Cluj, iar dintr-o întâmplare a ajuns la Crucea Roșie. I-a plăcut. Apoi a aflat de programul ISU ”Voluntar din pasiune” și a intrat din prima serie, la Cluj.

”Nu mă gândeam că o să devin preot. Terminasem studiile, dar nu aveam loc de muncă, nu eram căsătorit, stăteam cu chirie și trebuia să muncesc undeva să plătesc chiria, nu puteam să mă gândesc la preoție. Să fii preot presupune să fii suficient de matur, să ai stabilitate, să știi ce urmează în vocația asta. De asta am făcut o postliceală sanitară în timp ce eram la SMURD. Sunt voluntar de 7 ani și nu am întrerupt nici o zi”, spune Alexandru Stanciu. Studiile medicale l-au ajutat foarte mult în activitatea de paramedic.

”A fost o minune că am ajuns preot”

Tânărul paramedic a cunoscut, pe când era la Cluj, o studentă la farmacie, de loc din Roman, cu care s-a căsătorit în anul 2021.

”Planul la început era să rămânem în Cluj, eram acolo de 11 ani, dar am făcut nunta la Roman și imediat s-a ivit posibilitatea. A fost o minune. Pentru că nu a fost ceva gândit. Nu am zis ca merg la Roman și ajung preot. Chiar deloc. Eu venisem să mă angajez la spital. Era și pandemia, era nevoie de personal și am zis, de ce nu? Și aici a intervenit minunea. Pentru că nu am intrat la spital, Doamne-Doamne așa a vrut. Dar s-a ivit posibilitatea de a merge preot paroh la o parohie lângă Roman. Luni mi s-a propus, dar am refuzat inițial, pentru că nu mă simțeam pregătit. Am așteptări foarte mari de la un preot. Și am considerat că eu nu îndeplinesc cerințele pe care eu le pretind de la altcineva, pe care le-aș impune la altcineva care e preot. Și totul s-a întâmplat repede, în decurs de câteva zile, am avut și susținerea soției, ea fiind încă studentă, la Cluj, și am acceptat. Într-o săptămână eram preot la Secuienii Noi, o parohie mică, dar frumoasă, cu oameni buni. În 2021, am fost hirotonit preot de către Înaltpreasfințitul Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului. Începând cu data de 1 septembrie 2022 am fost numit în postul de preot slujitor la Catedrala Arhiepiscopală din Roman”, spune Alexandru Stanciu.

”Când ajungi pe targă, pentru noi ești egal cu toți ceilalți”

În timpul facultății, dar mai ales de la absolvire și până a ajuns preot, cât și-a căutat drumul în viață, Stanciu a lucrat ca manipulant marfă într-un depozit de băuturi, a fost și vânzător de mâncare la un magazin chinezesc, broker în asigurări, pe call center și tot pe call center a lucrat și la o clinică medicală.

”În tot acest timp, am continuat și activitatea de voluntariat la ISU Cluj și acum la ISU Neamț și fac asta și în ziua de azi. O să fac voluntariat atâta timp cât o să pot să mă țin pe picioare. Fiecare caz în parte are ceva personal. Asta îți dă vibe-ul de a continua și satisfacția că ajuți. Chiar dacă iei un om de pe stradă și îl duci la spital, chiar dacă e a 5-a oară în ziua aceea, știi că ai făcut ceva și ai oferit șansa de a trăi, chiar dacă omul acela, rămânând acolo, ar putea să moară. De multe ori am spus și mă repet, noi în ambulanță nu schimbăm targa și monitorul pentru om. Fiecare om când ajunge acolo e egal. Indiferent de statutul social, fie că îți spune lumea sărut mâna sau te ignoră, când ajungi pe targă, pentru noi ești egal cu toți ceilalți, viața ta contează la fel de mult. Fiecare minut contează, fiecare secundă contează, colaborarea dintre noi contează, și trebuie să scoatem treaba cât mai aproape de perfecțiune. Uneori putem spune, chiar dacă exagerez, că sunt cazuri perfecte. Ai mulțumirea că ai salvat, faptul că e posibil să te întâlnești cu o persoană care vine și îți mulțumește, că l-ai salvat, pe el, sau pe cineva din familie”, adaugă salvatorul.

Trebuie spus că Alexandru Stanciu a contribuit cu colegii din echipaj pentru aducerea pe lume a 4 copii, dar a avut intervenții și în fosta parohie, unde oamenii l-au recunoscut.

”Am o doză de mândrie în ceea ce fac, în sensul că mă simt bine cu ceea ce fac și aș mai face-o încă o dată dacă m-aș mai naște încă o dată, să iau viața de la capăt, ba cred ca aș face-o mai de tânăr”, adaugă cu entuziasm Alexandru Stanciu.

”Eu nu spun că mă duc la serviciu, e vorba de pasiune”

Preotul Stanciu vorbește cu căldură și patos despre colegii de la SMURD. Spune că sunt ca frații și funcționează ca un mecanism bine uns. Sunt momente când se înțeleg între ei doar din priviri, fără să spună nici un cuvânt.

”Când merg la SMURD eu nu spun că mă duc la serviciu, la job. Job era când eram manipulant în depozit. Aici e vorba de pasiune. Iar preoția e vocație, e ceva la superlativ, nu ține de mine. Vreau și am vrut, dar e vorba de chemare. Mulți chemați, puțini aleși. Aici trebuie să fii ales din punctul meu de vedere. Lucrezi cu divinitatea fiecărui om în parte, fie că tinerii o numesc Dumnezeu sau altceva. Când ești conștient că lucrezi cu Dumnezeu, și acest Dumnezeu care lucrează cu tine, mai exact, e acel Dumnezeu care se descoperă fiecăruia în parte cum îl percepe el. Dumnezeu i se descoperă fiecăruia așa cum el înțelege. Inutil să explic că Dumnezeu nu arată așa. Nu. Așa îl percepi tu pe Dumnezeu, așa percepe-L. Dacă Dumnezeu așa ți s-a descoperit ție, nu o să vin eu să schimb planul lui Dumnezeu pentru tine, ca să te dau pe tine peste cap. Și atunci, tu ca preot, trebuie să fii tot timpul conștient că lucrezi cu acest Dumnezeu care se descoperă fiecărui om în parte”, spune preotul Alexandru.

Sunt legături nebănuite la prima vedere între activitatea de paramedic și cea de preot, și chiar dacă Alexandru Stanciu spune că pasiunea lui nu îl ajută în vocație, afirmațiile îl contrazic și vorbește de ambele în același context și cu aceiași termeni, ca despre un tot, un întreg.

”Dumnezeu e peste tot, dar căutarea lui Dumnezeu trebuie să o începem din sufletul nostru. Ca la medic, dacă nu spui ce te doare, eu nu știu ce să tratez. E foarte greu să lucrezi cu un om căruia îi este frică. Noi, ca și oameni, suntem de multe ori stăpâniți de frică. Așa e și pe ambulanță și e greu să înțelegi că omul din fața ta are intenția de a te ajuta, nu de a te judeca. Contează să fii acolo pentru un om suferind. Nu trebuie să faci nimic, să fii acolo, să îl asculți. Am avut o spovedanie de vreo 4 ore în care nu știu dacă eu am vorbit 10 minute, iar eu… vorbesc… Asta se întâmplă și pe ambulanță. De multe ori întâlnești cazuri în care e suficient să fii acolo. Și să te vadă. Au ajuns. Sunt lângă mine. De obicei se întâmplă la accidente rutiere. Omul se calmează, se liniștește, el știe că cineva e acolo, îl ajută”, adaugă pătimaș preotul paramedic.

În esență, indiferent că vorbim de trup sau de suflet, sunt momente în care este nevoie de alinare. Și acolo unde este nevoie de alinare, este suferință. Iar suferința poate fi tratată cu fapta, dar și cu vorba.

Autor: Gabriela SOFRONIA / https://mesagerulneamt.ro